De ce îmi doresc un iPhone 4S de la Vodafone

Briefing: Vodafone a fost primul operator care a anunțat că aduce oficial 4S în România, a fost și primul care a lansat abonamentele dedicate și primul care face un eveniment de amploare pentru a marca acest moment. http://www.vodafone.ro/iphone

Unul dintre gadget-ului anului și probabil cel mai așteptat smartphone în 2011, iPhone 4S va fi comercializat în România de Vodafone, începând de vineri, 11.11.2011, ora 00:00. Este ora la care peste tot în lume au loc lansările oficiale.

Evenimentul de lansare va avea loc începând din seara zilei de joi, 10.11.2011, la Plaza România, unde fanii și cei pasionați de tehnologie își dau întâlnire începând cu ora 22.00. Cei care cumpără un iPhone 4S în acea noapte vor avea o reducere specială și vor primi și un cadou surpriză.

La eveniment vor fi prezenți unii dintre cei mai cunoscuți bloggeri din România și o serie de celebrități media, cum ar fi Cabral Ibacka, Andreea Raicu si Robert Turcescu.

Lansez acum câteva întrebări la care, pentru început, voi răspunde tot eu.

De ce îmi doresc un iPhone 4S în condițiile în care dețin deja un iPhone 3GS?
– 3GS-ul meu se descurcă foarte bine împreună cu iOS 5 (a trecut cu brio prin 3 versiuni majore și încă mai rezistă), însă prevăd că aceasta va fi ultima versiune majoră pe care o va mai suporta, deci trebuie să mă pun la adăpost pentru următorii 2-3 ani. De aceea, iPhone 4S cu al său procesor dual-core va ține piept cu brio provocărilor software ce vor veni.

Care ar mai fi motivele pentru care îmi doresc iPhone 4S?
– Pentru procesorul A5 dual-core de 2 ori mai rapid față de generația anterioară și de 7 ori mai rapid din punct de vedere grafic, pentru cele peste 500.000 de aplicații din AppStore, pentru camera foto de 8 megapixeli și filmare FullHD, pentru ecranul retina-display ce afișează mult mai multă informație, pentru Bluetooth 4.0 și, bineînțeles, pentru SIRI (care ar fi minunată dacă ar înțelege și ea oleacă de limba română).

De ce doresc un iPhone 4S de la Vodafone și nu de la un alt operator concurent?
– Pentru că, deocamdată, ei sunt singurii care acoperă cu internet de mare viteză (3G) peste 90% din țară și asta contează foarte mult: să îți poți citi e-mailurile chiar și în vârf de munte sau să poți posta fotografii din Deltă direct pe blogul personal.

Acest articol sprijină ultima campanie Blogal Initiative ce are ca premiu un voucher de 1000 de euro oferit de Vodafone cu ajutorul căruia se poate achiziționa orice telefon din oferta acestuia.

Despre Aurelian Ion
Programator

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: